Deputatul Mircea Fechet a discutat cu o delegație japoneză despre colaborarea dintre cele două țări și a subliniat importanța consolidării relațiilor bilaterale

Ciprian S.
Deputatul Mircea Fechet

Mircea Fechet, deputat PNL, a transmis că a participat la întâlnirea cu o delegație japoneză, din care au făcut parte Ichiro Aisawa, Președintele Asociației Parlamentare de Prietenie Japonia-România din Dieta Japoniei și Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România.

”În calitate de membru al grupului parlamentar de prietenie cu Japonia, am discutat despre colaborarea dintre cele două țări și am subliniat importanța consolidării relațiilor bilaterale în diverse domenii, precum economie, cultură, tehnologie și educație. Am avut ocazia să abordăm și subiectul proiectelor comune în care Japonia și România sunt implicate, precum și potențialul de a explora noi oportunități de cooperare, în beneficiul cetățenilor din statele noastre.”, a declarat liberalul Mircea Fechet.

Sursă: Facebook Mircea Fechet

Distribuie articolul