Deputatul Nicolae Giugea: dezbateri în Comisia de Agricultură asupra Programului Național Investalim de 600 milioane de euro

Denis

Deputatul Nicolae Giugea a anunțat dezbateri în Comisia de Agricultură asupra Programului Național Investalim de 600 milioane de euro.

„Am discutat un act normativ care aprobă Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare, INVESTALIM. Programul este de aproximativ 600 de milioane de euro și prin el se vor acorda ajutoare de stat pentru înființarea de unităţi noi de procesare a producției agricole, extinderea capacităţii unităţilor existente și diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.”, transmite Nicolae Giugea, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Este un program extrem de necesar, pentru că în momentul de față, în domeniul agricol, România exportă în principal materie primă. Dezvoltarea industiei alimentare aduce o plusvaloare importantă și crește competitivitatea economică a țării.”

Sursa: Facebook Nicolae Giugea

Distribuie articolul