Deputatul Oana Marciana Ozmen s-a întâlnit cu ambasadorul Ordinului Suveran de Malta în România, Roberto Musneci

Denis


Deputatul Oana Marciana Ozmen a fost gazda ambasadorului Ordinului Suveran de Malta în România, Roberto Musneci, la Parlament.

„În urma discuției, având în vedere interesul Ordinului Suveran de Malta pentru acțiuni sociale, medicale, caritabile și umanitare, împreună cu domnul Paul Moldovan, City Manager al Sectorului 6, doamna Adina Nicolescu, Consiler Local al Sectorului 6 și reprezentantul Administrației Școlilor Sectorului 6, am avut bucuria să primim vizita Excelenței Sale Roberto Muscneci la Liceul Tehnologic Petru Poni. Domnul Ambasador a fost bucuros să se întâlnească cu copiii din această zonă a Bucureștiului. Excelența Sa și-a exprimat intenția de a vizita liceul după ce va fi reabilitat și și-a manifestat interesul privind activitatea elevilor din perspectiva profilului tehnologic al liceului.”, transmite Oana Marciana Ozmen, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Îmi exprim încrederea că întâlnirea va contribui la întărirea relațiilor diplomatice și încurajarea activităților umanitare ale Ordinului Suveran de Malta.”

Sursa: Facebook Oana Marciana Ozmen

Distribuie articolul