Deputatul Raluca Turcan: orașul Copșa Mică este unul dintre puținele orașe care alocă, an de an, 15% din bugetul local pentru educație

Eduard Turcu

Raluca Turcan, deputat PNL, a declarat că a realizat o vizită de lucru la Copșa Mică, oraș unde programul “Masa la Școală” funcționează pentru 655 de copii de la grădiniță până la liceu. Liberala a precizat și faptul că orașul Copșa Mică este unul dintre puținele orașe care alocă, an de an, 15% din bugetul local pentru educație.

Raluca Turcan: „Am ținut foarte mult să merg la Copșa Mică, unde programul “Masa la Școală” funcționează pentru 655 de copii de la grădiniță până la liceu, mai ales și pentru faptul că a fost sesizată o situație în care sandwich-urile copiilor au ajuns în stare necorespunzătoare”.

„Atât primarul Dudu Mihalache, cât și doamna director, m-au asigurat că situația a fost remediată de urgență, că au intervenit atât DSP cât și protecția consumatorului, pachetele fiind acum de calitate și consistente. Se poate întâmpla ca, din cauza distanței de la care se livrează produsele, sau chiar din culpă, să apară și probleme. Important este că au fost remediate prompt și cu dedicare totală din partea autorităților”, a punctat deputatul PNL.

„Nu am putut să ma aflu în Copșa Mică și să nu profit de ocazie să vorbesc cu primarul despre proiectele importante pentru care tocmai a obținut finanțare prin PNRR pentru modernizarea a 3 clădiri publice și reabilitarea infrastructurii școlare, a Căminului Cultural, investiții ce însumează peste 11 milioane de lei. Finanțări pentru condiții mai bune de muncă, pentru reducerea facturilor, pentru educație și activități culturale. Și Scoala Gimnaziala nr. 3 din Copșa Mică este în renovare, constructorii făcând eforturi mari ca investiția să fie terminată cât mai repede iar activitatea de predare să nu fie prea mult timp perturbată”, a explicat aceasta.

„Mai merită menționat și faptul că orașul Copșa Mică este unul dintre puținele orașe care alocă, an de an, 15% din bugetul local pentru educație”, a transmis Raluca Turcan.

sursă: Raluca Turcan, Facebook

Distribuie articolul