Deputatul Valentin Făgărășian a anunțat faptul că a discutat în cadrul emisiunii “Vești Bune de Acasă” despre oportunitățile oferite de piața muncii din România, subliniind deficitul de forță de muncă în sectoare cheie, dar și potențialul lor de a contribui la dezvoltarea economică și tehnologică a țării.
„Am subliniat și aspectul umanitar, evidențiind situațiile inumane la care pot fi supuși românii la locul de muncă în străinătate. O altă temă de discuție face referire la măsurile luate de autorități pentru atragerea românilor din diaspora, cum ar fi crearea unui mediu de afaceri atractiv și promovarea unui cadru legal și fiscal prietenos pentru investiții.
Am abordat și motivele care îi împiedică pe români să revină acasă, cum ar fi birocrația, sistemul de sănătate și educație, și dificultățile în găsirea locurilor de muncă și a salariilor competitive, precum și importanța digitalizării rețelei consulare.”, transmite Valentin Făgărășian, deputat PNL.
De asemenea, liberalul precizează că: „Am evidențiat oportunitățile de investiții pentru românii din diaspora, inclusiv fondurile europene și programele de finanțare disponibile, care pot contribui la dezvoltarea economică a țării și la sprijinirea comunităților.”
Sursa: Facebook Valentin Făgărășian