Dolj: Primarul Dorel Mitulețu a anunțat că Primăria Calafat a alocat aproximativ 30 de miliarde lei pentru modernizarea Spitalului Municipal Calafat

Ciprian S.
Dolj Primarul Dorel Mitulețu a anunțat că Primăria Calafat a alocat aproximativ 30 de miliarde lei pentru modernizarea Spitalului Municipal Calafat

Dorel Mitulețu, Primarul Municipiului Calafat, a anunțat că Primăria Calafat a alocat aproximativ 30 de miliarde lei pentru modernizarea Spitalului Municipal Calafat.

”La începutul mandatului meu am făcut promisiunea că modernizarea Spitalului municipal Calafat va reprezenta o prioritate pentru mine. Acum, aproape de finalul primului meu mandat de primar, pot spune că am ținut această promisiune, iar rezultatele sunt evidente în transformările semnificative prin care a trecut Spitalul Calafat.

Alocând o mare parte din bugetul Primăriei Calafat către spitalul municipal (aproximativ 30 de miliarde lei vechi), am susținut cu hotărâre și consecvență aceste îmbunătățiri.

Chiar dacă managerul spitalului și-a schimbat în mod neașteptat orientarea politică, este important să recunoaștem că o mare parte din acest mandat a fost marcată de angajamentul său ca liberal convins. Prin practicarea politicii liberale în materie de investiții am reușit să aducem îmbunătățiri semnificative în folosul comunității.

Vă promit că voi depune eforturi pentru a sprijini și de acum încolo investițiile în dotarea și reabilitarea spitalului.

Spitalul Calafat rămâne o prioritate pentru mine, deoarece este o instituție a orașului nostru și funcționează sub autoritatea Primăriei Calafat.

Vă asigur că angajamentul meu pentru modernizarea spitalului și îmbunătățirea serviciilor medicale va continua, pentru că sănătatea cetățenilor noștri rămâne o prioritate.”, a declarat edilul liberal al Municipiului Calafat, Dorel Mitulețu.

Sursă: Facebook Dorel Mitulețu

Distribuie articolul