Drumul Expres Arad-Oradea a ajuns în etapa de proiectare. Investiție în valoare de 10.7 miliarde lei

Paul

Consiliul Județean Bihor transmite că proiectul privind realizarea Drumului Expres Arad-Oradea este împărțit în două etape, ambele având surse diferite de finanțare prin fonduri nerambursabile. Proiectul a ajuns în etapa de proiectare, Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic vor fi finanțare prin fonduri europene din perioada 2014-2020. Investiția totală a proiectului este de 10.710.315.053 lei.

„Cel mai probabil până la finalul acestei luni vom avea contractul de finanțare pe fonduri europene pentru partea de Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic la Drumul Expres Arad – Oradea. Este un proiect în valoare de aproximativ 11 milioane de euro pe care urmează să îl finanțăm din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020”, transmite Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

„Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km”, adaugă serviciul de comunicare al Consiliului Județean Bihor.

„Ne propunem ca până la sfârșitul acestei luni să depunem documentația pentru mediu, iar până la finalul lunii iunie să avem și proiectul tehnic, ca să putem demara procedura de licitație pentru execuția lucrărilor”, precizează Ilie Bolojan.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Distribuie articolul