Europarlamentarul Cristian Bușoi: Noul contract cadru, un pas înainte foarte bun pentru îmbunătățirea sistemului românesc de sănătate

Media PNL
ITRE Committee - Public Hearing on the Net Zero Industry Act

Europarlamentarul Cristian Bușoi a declarat ca va intra În vigoare un nou contract cadru, care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, Începând de la 1 iulie.

Salut acest demers, o evoluție semnificativă și un pas important În direcția Îmbunătățirii sistemului românesc de sănătate și În asigurarea unor servicii medicale de calitate. Reglementările nou introduse pun accent pe consolidarea prevenției, depistarea precoce şi tratarea În faze incipiente a bolilor, precum şi pe Îmbunătățirea accesului la servicii medicale prin extinderea pachetului de bază.

Prin noul Contract cadru se reglementează, pentru prima dată, plata În funcție de performanță. Medicina de familie va fi primul segment de asistență medicală pentru care se alocă o sumă din bugetul FNUASS, În acest scop. Se vor acorda, de asemenea, stimulente medicilor de familie care vor furniza servicii În zonele Îndepărtate și slab deservite, pentru reducerea inechităților În ceea ce privește acordarea de asistență medicală primară.

Noul contract prevede și extinderea pachetului de analize şi investigații În sistem ambulator și introduce noi reglementări privind prescrierea medicamentelor biosimilare. Tot În acest nou contract este prevăzută introducerea În pachetul de bază a noi dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale În ambulatoriu. Pentru Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu se reglementează posibilitatea acordării acestora la locația declarată de asigurat, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat În evidență.

Pentru medicamentele compensate se introduc noi reglementări privind prescrierea biosimilarelor, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligația caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.

Salut aceste schimbări semnificative și Îi felicit pe toți cei implicați În procesul de elaborare a noului contract cadru.” a precizat europarlamentarul.

 

Distribuie articolul