Europarlamentarul Dan Motreanu: Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege privind majorarea pragului de impozitare a pensiilor

Badila Antonia

Dan Motreanu, europarlamentarul PNL, anunță că s-a probat proiectul de lege privind majorarea pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. Este o propunere legislativă depusă de PNL încă de acum doi ani de zile, la inițiativa fostului ministru al Muncii, Raluca Turcan.

,,Actul normativ a fost adoptat de Senat încă din 2022, dar Comisia de muncă a Camerei Deputaților, condusă de un reprezentant al PSD, a tergiversat adoptarea raportului. Sunt realități pe care este corect ca opinia publică să le cunoască, într-un moment în care reprezentanții PSD încearcă să își asume meritele pentru acest proiect de lege.

PNL își arată respectul față de pensionari prin fapte, nu prin simple declarații. Ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Ioan Boloș, a efectuat cel mai mare transfer de fonduri din istoria recentă, alocând 11,6 miliarde de lei pentru plata pensiilor majorate.

De când PNL este la guvernare, valoarea punctului de pensie a crescut cu 60%.

PNL a votat legea privind recalcularea pensiilor, atunci când actul normativ a fost discutat în Parlament. De la 1 septembrie, peste 3,8 milioane de pensionari au pensiile mărite, adică peste 82% din pensionarii din sistemul public. Creșterea medie este de 27%, adică 622 de lei. Nicio pensie nu scade.

Fiind bazați pe informații de la INS, indicatorii din lege permit predictibilitate și transparență.

Creșterea vizează doar pensiile bazate pe contributivitate. Se acordă puncte de stabilitate pensionarilor care au stagii de cotizare de peste 25 de ani.”,declară europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Dan Motreanu, Facebook

Distribuie articolul