Dan Motreanu, europarlamentarul PNL, anunță că România s-a dezvoltat în principal pe baza Politicii de Coeziune și a Politicii Agricole Comune.
,,Am participat la ședința de constituire a Comisiei pentru dezvoltare regională (REGI) din Parlamentul European.
Am fost desemnat recent vice-coordonator din partea grupului PPE în comisia REGI. Voi continua să lupt în Parlamentul European pentru reglementări care să ajute comunitățile din România să acceseze cât mai multe fonduri UE.
Vom avea un cuvânt important de spus și în ceea ce privește Politica Agricolă Comună. Daniel Buda a fost ales prim-vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European.
Am fost implicat, alături de Daniel Buda, în multe acțiuni în favoarea fermierilor români, precum lupta pentru egalizarea subvențiilor la nivel european, obținerea de sprijin pentru fermierii afectați de afluxul de cereale ieftine din Ucraina.
Rareș Bogdan a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe, într-o perioadă în care Uniunea Europeană își redefinește prioritățile de politică externă.
Extinderea Uniunii Europene, inclusiv prin aderarea Republicii Moldova, reprezintă una din prioritățile următoarei perioade.”,declară europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.