Europarlamentarul Daniel Buda a susținut, în cadrul Comisiei de Agricultură, importanța vitală a dezvoltării și implementării eficient împotriva peste porcine africane

Eduard

Daniel Buda, europarlamentar PNL, a susținut, în cadrul Comisiei de Agricultură, importanța vitală a dezvoltării și implementării eficient împotriva peste porcine africane.

„În cadrul Comisiei de Agricultură, am discutat despre importanța vitală a dezvoltării și implementării eficient împotriva peste porcine africane. Această boală reprezintă o amenințare majoră pentru sectorul zootehnic atât la nivel european, cât și mondial. Nu mai vorbim de efectele devastatoare pentru România, unde această maladie a îngenuncheat pur și simplu sectorul, punând țara în situația de a importa astăzi peste 85% din carnea de porc pe care o consumăm.”, a spus Daniel Buda.

Potrivit liberalului, la aceste importuri au contribuit mai mulți factori.

„Această dependență de importuri subliniază nevoia urgentă de sprijin pentru fermierii locali și de măsuri concrete pentru protejarea producției interne. Securitatea alimentară depinde de găsirea unor soluții rapide și sustenabile, care să protejeze atât economia locală, cât și să creeze un cadru astfel încât cetățenii să aibă acces la alimente de calitate. Este momentul să acționăm responsabil și să susținem fermierii noștri!”, a transmis Daniel Buda, europarlamentar PNL.

sursă: Daniel Buda

Distribuie articolul