Consiliul UE a decis majorarea plafonului financiar al Instrumentului european pentru pace la 7,9 miliarde de euro până în 2027
Europarlamentarul Daniel Buda a menționat ca s-a decis în Consiliul Uniunii Europene, majorarea plafonului financiar al Instrumentului european pentru pace, la 7,97 miliarde de euro (în prețuri curente) până în 2027, asigurându-se astfel că pot fi acoperite nevoile financiare suplimentare.
”Instrumentul european pentru pace a devenit o parte integrantă a sprijinului acordat de UE pentru promovarea păcii și securității la nivel mondial.” – Jospeh Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
Potrivit eurodeputatului, consiliul Uniunii Europene a decis majorarea plafonului financiar al Instrumentului european pentru pace, la 7.97 mld euro până în 2027, asigurându-se astfel că pot fi acoperite nevoile financiare suplimentare.
Această decizie pune în aplicare acordul politic la care s-a ajuns la 12 decembrie 2022, când Consiliul a decis să majoreze plafonul financiar global al FPE cu 2 miliarde EUR, în 2023 și să permită posibilitatea unei creșteri suplimentare într-o etapă ulterioară (până la la 5,5 miliarde EUR la prețurile din 2018 până în 2027).
Consiliul a decis, de asemenea, să stabilească o sumă financiară de referință pentru costurile comune ale exercițiului militar UE de gestionare a crizelor 2023 (MILEX 23) la 5 milioane EUR și să introducă mai multă flexibilitate în colectarea și utilizarea contribuțiilor financiare din partea statelor membre și în utilizarea acestora de către facilitatea, a mai precizat Daniel Buda în postarea sa pe Facebook.
Instrumentul european pentru pace a fost înființat în martie 2021 pentru a finanța toate acțiunile de politică externă și de securitate comună (PESC) referitoare la chestiuni militare și de apărare, cu scopul de a preveni conflictele, de a menține pacea și de a consolida securitatea și stabilitatea internațională.
În special, acesta permite UE să finanțeze acțiuni menite să consolideze capacitățile țărilor din afara UE și ale organizațiilor regionale și internaționale în ceea ce privește chestiunile militare și de apărare.
Sursa: Facebook Daniel Buda