Europarlamentarul Daniel Buda: Crește numărul de familii de albine chiar dacă folosim pesticide

Media PNL

Europarlamentarul Daniel Buda susține că ideea protejării albinelor este așadar mai mult decât esențială pentru viitorul sectorului agricol, însă precizează că ”poate exista o creștere a numărului de albine sau familii de albine chiar dacă folosim pesticide, cu condiția ca acestea să fie utilizate în mod rațional”, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

România se află pe locul doi în topul celor mai mari crescători de albine din Uniunea Europeană, cu o creștere de 8,1% a numărului de stupi. Poate exista o creștere a numărului de albine sau familii de albine chiar dacă folosim pesticide, cu condiția ca acestea să fie utilizate în mod rațional, spune europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte Comisia AGRI, Parlament European.

“Potrivit datelor furnizate de către Comisia Europeană, în 2020, la nivel european s-a înregistrat o creștere a numărului total de stupi cu 5.1%, cu toate că au fost folosite pesticide! Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos – este o inițiativă cetățenească cu peste 1 mil de semnatari, prin care se cere eliminarea treptată, cu 80% a pesticidelor sintetice din agricultura UE până în 2030, iar până în 2035, agricultura din întreaga Uniune să funcționeze fără pesticide sintetice.”, a declarat Daniel Buda.

În România a existat o creștere de 8,1%, aflându-se pe locul doi în topul celor mai mari crescători de albine din Uniunea Europeană, după Spania, cu peste 10% din numărul total de stupi existenți la nivelul Uniunii Europene.

”Propunerile aflate astăzi pe masa Parlamentului European vizează o reducere în etape a consumului de pesticide. Nu ai cum să reduci acest procent în mod unitar la nivel european, având în vedere consumul diferențiat la nivelul statelor membre și cu atât mai mult, în lipsa unor studii de impact,” spune eurodeputatul Daniel Buda.

Distribuie articolul