Europarlamentarul Daniel Buda: Încrederea românilor în UE nu s-a prăbuşit
Europarlamentarul Daniel Buda a declarat faptul că un sondaj INSCOP, realizat în perioada 1-17 martie, la comanda New Strategy Center arată că peste 75% dintre români se opun ieșirii României din UE, iar 80% sunt împotriva ieșirii din NATO
Conform cercetării sociologice, 76,8% dintre respondenţi cred că România nu ar trebui să iasă din Uniunea Europeană. 19,7% ar fi de acord cu ieşirea ţării din blocul comunitar. 3,5% dintre participanţii la sondaj nu ştiu sau nu răspund.
Totodată, 80% dintre respondenţi cred că România nu ar trebui să iasă din NATO. 16,1% împărtăşesc părerea contrarie, iar 3,9% nu ştiu sau nu răspund.
”România a primit sprijin financiar semnificativ din partea UE pentru proiecte de infrastructură, dezvoltare rurală, mediu, sănătate și educație, printre altele. Prin intermediul fondurilor europene, țara noastră a realizat proiecte importante care au contribuit la dezvoltarea economică și socială a României. Prin aderarea României la NATO, țara noastră devenit parte a unei alianțe militare puternice și a dobândit un sentiment de securitate și stabilitate.
De asemenea, apartenența la UE și NATO a consolidat democrația și statul de drept în România, contribuind la creșterea transparenței și responsabilității guvernamentale și la respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Discursul anti-european nu-și are locul, cu atât mai mult în aceste vremuri în care ni se demonstrează că este nevoie de eforturi conjugate pentru a putea răspunde eficient la provocările pe care le întâmpină Europa în acest moment și nu numai, pentru a gestiona crizele externe, în vederea asigurării apărării comune a întregului spațiu de libertate și securitate.” a declarat Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Facebook Daniel Buda