Europarlamentarul Daniel Buda: Uniunea Europeană relaxează normele privind subvențiile pentru tehnologiile ecologice

Media PNL

Europarlamentarul Daniel Buda a anunțat că Comisia Europeană a relaxat normele privind ajutoarele de stat pentru tehnologia ecologică care contribuie la reducerea emisiilor de carbon, în încercarea de a contracara amenințarea la adresa industriei europene din partea subvențiilor străine.

Daniel Buda a evidențiat că noile norme se vor aplica până la sfârșitul anului 2025, iar în cazuri excepționale vor permite statelor membre să coreleze subvențiile acordate în alte țări în care există un risc real ca investițiile să fie deturnate de la Europa. Noul cadru temporar de criză al UE pentru ajutoarele de stat permite guvernelor naționale să subvenționeze “fabricarea de echipamente strategice”, cum ar fi panourile solare, bateriile, pompele de căldură și electrolizoarele, precum și producția de componente-cheie și de materii prime critice conexe.

Europarlamentarul a subliniat și că lucrarea comisiei la un răspuns în contextul dezacordului dintre statele membre cu privire la modul optim de a proteja întreprinderile europene și al temerilor de a declanșa un război comercial.

Totodată, Margrethe Vestager, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu politica în domeniul concurenței a declarat: “Cadrul pe care l-am adoptat oferă statelor membre opțiunea de a acorda ajutor de stat într-un mod rapid, clar și previzibil”

Sursa: Facebook Daniel Buda

 

Distribuie articolul