Fonduri europene pentru autoritățile locale în vederea obținerii independenței energetice

Paul

Autoritățile locale vor avea parte de fonduri europene pentru implementarea de proiecte care vizează producerea de energie din surse regenerabile. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene oferă 250 milioane de euro autorităților locale pentru aceste proiecte. Energia produsă fiind în scopul comercializării.

Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL: „Primăriile și consiliile județene din România pot obține granturi cu valoare între 5.000.000 de euro și 15.000.000 de euro.”

De asemenea, liberalul adaugă următoarele: „Urmează să fie finanțate investițiile în echipamente, utilaje, dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile.

Vor fi finanțate proiecte care se bazează pe surse de energie nefosile, respectiv: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală, energie hidraulică, precum și alte surse de energie regenerabile.”

Este de precizat faptul că în trecut, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a mai oferit 250 de milioane de euro autorităților locale. Aceste fonduri au vizat proiectele de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul autorităților publice locale.

În total, autoritățile locale vor avea la dispoziție 500 de milioane de euro pentru obținerea independenței energetice!

Sursa: Gheorghe Falcă, Facebook

Distribuie articolul