George Tuță, deputat PNL: Viitorul muncii este acum

Eduard Turcu

”România Viitorului – Automatizare şi viitorul Muncii” a reprezentat tema principală de discuţii în cadrul evenimentului de amploare care s-a desfăşurat marţi, 8 noiembrie, de la ora 15.00, la Camera Deputaţilor, la sala ”Iuliu Maniu”.

Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi din mediul academic din Cluj Napoca şi Bucureşti, din industria de profil, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, europarlamentarul Victor Negrescu, preşedintele ANCOM – Vlad Stoica, parlamentari, oficiali guvernamentali şi alţi actori relevanţi în domeniu, inclusiv reprezentanţi ai fundaţiei UIPath.

Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a transmis că societatea trebuie să contribuie la viitorul muncii, să accepte schimbarea, să o integreze, pentru a obţine beneficii şi pentru a combate discursurile alarmiste care induc frici nejustificate. Roboţii nu vor lua locurile de muncă ale oamenilor, ci vor crea un spaţiu pentru locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite.

Moderatorul dezbaterilor a fost George Tuţă – deputat PNL Ilfov, chestorul Camerei Deputaţilor, care a afirmat că ”la începutul mandatului am avut o iniţiativă de modificare a Codului Ocupaţiilor din România în sensul introducerii unor noi ocupaţii şi eliminării altora care s-au pierdut între timp. Din această ultimă categorie, exemplul cel mai elocvent este cel al numărătorului de bani, o ocupaţie înlocuită de un mic aparat dotat cu cleme rotative şi un senzor cu infraroşu. (…)

Omul nostru, numărătorul de bani, nevoit să o ia de la capăt, s-a orientat către alte domenii care presupuneau obligatoriu interacţiune umană: servicii sau industrii neautomatizate. Însă viitorul muncii înseamnă şi automatizare. Nu este cazul să mai ignorăm beneficiile maşinilor, pentru că asta ar însemna că menţinem un randament economic slab, o competitivitate scăzută, un puls slab al inovării”, a mai punctat deputatul liberal.

Totodată, George Tuță a mai subliniat că „cea mai mare lecţie despre viitorul muncii este că schimbarea tehnologică nu se profilează într-un orizont îndepărtat şi nedefinit. Viitorul muncii este acum. Globalizarea, schimbările tehnologice şi automatizarea schimbă deja modul în care lucrăm, schimbă structura locurilor de muncă şi conduc la crearea de noi locuri de muncă. Numărătorul nostru de bani trebuie să fie sprijinit ca de mâine să se poată reorienta către un alt job.”

”Guvernul şi Parlamentul trebuie să definească corect provocările şi să facă reglaje acolo unde este cazul. Trebuie să fie realist cu obiectivele, imparţial şi perfect conştient de provocările viitorului. Să promoveze automatizarea dar, în acelaşi timp, să privească spre oameni, spre comunitate. De aceea, mă voi concentra pe viitorul muncii, pentru a construi un cadru prin care să beneficiem de automatizare”, a transmis deputatul PNL Ilfov George Tuţă.

În cadrul evenimentului s-a constatat necesitatea unei abordări integrate a subiectelor legate de muncă şi tehnologii, iar reprezentanţii mediului academic au propus ca Parlamentul să fie spaţiul de lucru. În acest sens ar putea fi înfiinţată o Comisie specială a Camerei Deputaţilor pentru Automatizare şi Viitorul Muncii, ce poate reprezenta fundamentul unor dezbateri, analize şi iniţiative care să rezulte în decizii corecte pentru viitor. Un viitor digital, automatizat şi aliniat la nevoile oamenilor.

Distribuie articolul