Gheorghe Falcă: Vreau ca, indiferent de gen, românii și româncele să câștige mai bine. Voi face tot ce ține de mine în PE pentru a asigura transparența și egalitatea salarială

Media PNL

Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) a evidențiat într-o dezbatere în Parlamentul European nevoia de transparență salarială și de mecanisme de asigurare a respectării legii în toate țările membre ale Uniunii Europene.

Legislativul european a dezbătut în ședința de plen de la Bruxelles măsurile necesare pentru consolidarea aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă, sau pentru o muncă de aceeași valoare, între bărbați și femei.

Încă de la începutul acestui an am tot vorbit despre cât de importantă este munca de valoare egală. În esență, ne dorim transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii în toate statele UE. Personal, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, ca fiu, ca soț dar mai ales ca tată al unei fiice minunate, îmi doresc ca și ea și fiicele dumneavoastră, să trăiască într-o lume în care șansele sunt egale pentru toți și răsplata este egală pentru toți. Nu vreau nici eu și niciun părinte normal din lumea aceasta o egalitate garantată la nivel de rezultate. Ar fi imoral și imposibil. Rezultatele sunt garantate doar de dorința de învățare, de puterea de muncă, ambiția și determinarea fiecăreia sau a fiecăruia dintre noi. Atât. Însă, și pentru asta am votat măsurile dezbătute, vreau ca fiica mea și fiicele dumneavoastră să fie plătite pentru munca lor exact ca un bărbat aflat în aceeași funcție, cu aceleași atribuții, iar aici mai avem noi de muncă, la nivel politic, în toată Uniunea Europeană! Această discrepanță de salarizare, bazată pe gen și nu pe merit, nu mai poate fi tolerată, iar ea trebuie pur și simplu anihilată. Cum? Prin transparență și prin legi clare”, a transmis europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Acesta a făcut trimitere la situația din România, care are ”una dintre cele mai mici diferențe de salarizare între femei și bărbați pentru aceeași muncă”.

Parlamentul European a adoptat în plen noile norme cu 427 voturi pentru, 79 împotrivă și 76 abțineri. Astfel, structurile de salarizare care compară nivelurile de remunerare vor trebui să se caracterizeze prin neutralitate din punctul de vedere al genului, atât privind criteriile care stau la baza lor, cât și sistemele de evaluare și de clasificare a locurilor de muncă.

Consiliul va trebui să aprobe oficial acordul înainte ca textul să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Noile reguli vor intra în vigoare la douăzeci de zile de la publicarea lor.

Principiul egalității de remunerare este prevăzut la articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Însă, în Uniunea Europeană, se înregistrează în continuare o diferență de remunerare între femei și bărbați de aproximativ 13 %, cu variații semnificative între statele membre. Ea a scăzut doar cu foarte puțin în ultimii zece ani.” a spus Gheorghe Falcă.

Sursa: Facebook Gheorghe Falcă

Distribuie articolul