Giurgiu: Primarul liberal Adrian Anghelescu a semnat trei contracte de finanţare ce vizează eficientizarea energetică

Badila Antonia

Contractele de finanţare aferente unor proiecte majore pentru comunitatea giurgiuveană au fost semnate de către edilul Adrian Anghelescu. Unul dintre proiecte vizează şi Galeriile de Artă.

,,Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu a semnat, la sediul MDLPA, trei contracte de finanţare ce vizează eficientizarea energetică a unor obiective importante pentru municipiul Giurgiu.

Este vorba despre proiectele ce includ: eficientizarea energetică a şapte blocuri de locuinţe situate în Piaţa Unirii, bl.92 ce vizează şi parterul, respectiv Galeriile de Artă, şoseaua Alexandriei (bl.A8 şi G1, strada Vlad Ţepeş (blocurile MUV 1, MUV 2 şi MUV 3), blocul T120 (Romarta); eficientizarea energetică a internatului şi a sălii de sport ce aparţin Colegiului Naţional Ion Maiorescu; renovarea energetică a Grădinţei cu Program Prelungit Prichindeii.

Proiectele au fost depuse în luna mai a anului trecut, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C3, valoarea acestora depăşind suma de 43 milioane lei”, transmite primăria Giurgiu într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul