Nicolae Ciucă, Premierul României, a anunțat că a fost adoptată o schemă de ajutor de stat ce vine să susțină operatorii care investesc în turismul balnear.
Nicolae Ciucă: „Avem vești bune pentru investitorii din sectorul turismului. Am aprobat în ședința de Guvern o schemă de ajutor de stat ce vine să susțină operatorii care investesc în turismul balnear. Decizia vine în completare masterplanului pe investiții în turism pe care l-am actualizat anul trecut și care cuprinde două domenii prioritare pentru investiții de către autoritățile locale: domeniul schiabil și zona balneară și balneoclimaterică. Schema de ajutor de stat are buget multianual. Pentru 2023 alocăm 15 milioane de lei, însă fondurile vor crește de la an la an”.
„Este încă o soluție de susținere a turismului românesc, care se adaugă pachetului stabilit la nivelul Guvernului și care are în vedere încurajarea turismului de incoming, măsură așteptată de 30 de ani și implementată începând cu acest an, stimularea investițiilor comunităților locale orientate către dezvoltarea turismului balnear, balneoclimatic și a domeniului schiabil și susținerea participării operatorilor de turism la expoziții internaționale”, a transmis Premierul și Președintele PNL.
sursă: Guvernul României, Facebook