Guvern: în primele 11 luni din 2022 România a găzduit aproape 10,5 milioane de turiști

Eduard Turcu

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, a declarat că în primele 11 luni din 2022 România a găzduit apropae 10,5 milioane de turiști. Astfel, a fost înregistrată o creștere de 20,63% față de anul 2021.

Constantin-Daniel Cadariu: „Privesc cu mult optimism cifrele pe care Institutul Național de Statistică le-a publicat la început de an cu privire la situația turismului românesc în primele 11 luni din 2022. România a găzduit aproape 10,5 milioane de turiști, turiști care au ales să stea în medie 2,2 zile fie că au fost români sau străini. Sunt cifre reale, care ne confirmă o creștere cu 20,63% față de aceeași perioadă a anului 2021 și faptul că mai avem doar 15,61% de recuperat față de anul 2019, considerat de industrie ca fiind cel mai bun an al turismului nostru”.

Obiectivul României trebuie să fie depășirea cifrelor din 2019

Liberalul a spus că „obiectivul României, însă, trebuie să fie depășirea cifrelor din 2019, iar un indicator interesant trebuie să rămână creșterea numărului de nopți pe care un turist le petrece într-o destinație.

O soluție o oferă ministerul și felicit echipa pe care o coordonez pentru că a reușit ca e la 1 ianuarie 2023 să dea drumul la programul pentru susținerea agențiilor de turism în demersurile de atragere a turiștilor străini. Un proiect așteptat de 30 de ani. Suntem încă departe de 10% din PIB, ca industrie, dar avem spațiu în care să creștem”.

„Nu ducem lipsă de provocări, mai ales că schimbările climatice au avut un cuvânt greu de spus iarna asta, iar domeniile schiabile din toate statele europene au avut de suferit. În acest sens, MAT, prin modificarea de anul trecut a cadrului normativ privind investițiile în turism așteaptă până la data de 1 august solicitări din partea unităților administrativ teritoriale pentru finanțarea domeniilor schiabile și a infrastructurii din turismului balnear și balneoclimatic”, a transmis ministrul.

Distribuie articolul