Guvernul a aprobat acordarea biletelor de tratament balnear în anul 2023 şi a majorat suma alocată cu 71 mil. lei

Constantinescu Denisa

Guvernul condus de Nicolae Ionel Ciucă a aprobat hotărârea privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, pentru anul 2023.

Se prevăd alocarea a 120.000 de bilete la tratament balnear în acest an, prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). De asemenea, sunt alocate fondurile necesare, precum şi distribuire, decontare și modul de acordare a acestor bilete.

Așadar, după ce Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, aproximativ 120.000 de bilete la tratament balnear sunt asigurate în acest an prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Suma aprobată în vederea asigurarării de tratament balnear pensionarilor şi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată faţă de anul 2022, de la 229.000.000 lei la 300.000.000 lei.

Prin urmare, vor fi asigurate maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice.

La acestea se adaugă şi biletele de tratament balnear contractate cu alte unităţi de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.

Pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii pot solicita bilete de tratament, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

Distribuie articolul