Guvernul a aprobat memorandumul privind înfiinţarea Comitetului Român pentru Inteligenţă Artificială

Denisa
Sursă foto: Facebook Sebastian Burduja

Guvernul a aprobat memorandumul privind înfiinţarea Comitetului Român pentru Inteligenţă Artificială, care va include un consiliu ştiinţific de etică în inteligenţă artificială, un consiliu de educaţie şi grupuri de lucru tematice, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

“Este un cadru umbrelă care, practic, va concentra toate forţele din societate care doresc să gândească viitorul şi acest cadru al inteligenţei artificiale din România. Va include un consiliu ştiinţific şi de etică în inteligenţă artificială, un consiliu de educaţie inteligenţă artificială, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, şi grupuri de lucru tematice”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

Acest demers vizează şi întărirea hub-ului român de inteligenţă artificială.

“Este un proiect predefinit, bugetat în viitorul Program Operaţional Competitivitate – POCIDIF. Şi, nu în ultimul rând, vizăm să conectăm marii specialişti pe care România îi are în inteligenţă artificială, în machine learnig, la marile universităţi, laboratoare de cercetare, companii, din întreaga lume, cu mediul academic, de cercetare, inteligenţă artificială, de acasă”, a subliniat acesta.

Demersul va fi 100% deschis contribuţiilor societăţii civile, mediului academic, mediului privat, aliniind practic România la cele mai bune practici în domeniu.

“România este, din păcate, printre ultimele ţări europene care se gândeşte să facă o strategie naţională de inteligenţă artificială. Avem timp de recuperat, dar nu este un lucru neapărat rău, pentru că putem învăţa din greşelile altora şi să venim cu un cadru pentru inteligenţă artificială foarte bun”, a mai declarat ministrul Burduja.

Vezi aici briefingul de presă susținut astazi de ministrul Sebastian Burduja.

Distribuie articolul