Iași: 18 tramvaie noi vor fi achiziționate prin PNRR. Valoarea proiectului este de 177 milioane de lei

Eduard Turcu

Mihai Chirica, Primarul Iașului, a anunțat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat în mod oficial finanțarea achiziționării, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 10 „Fondul Local”, a 18 tramvaie noi cu lungimea de 22 de metri.

Mihai Chirica: „Vești excelente pentru orașul nostru! Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ne-a anunțat în mod oficial că a aprobat finanțarea achiziționării pentru Municipiul Iași, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 10 „Fondul Local”, a 18 tramvaie noi cu lungimea de 22 de metri”.

sursă: Mihai Chirica, Facebook

Valoarea proiectului este de 177 milioane de lei

Edilul a mai punctat faptul că proiectul privind achiziționarea a 18 tramvaie are o valoare de 177 milioane de lei, adică aproape 43 de milioane de euro.

„Proiectul are o valoare totală de 177.217.200 lei, fără TVA (210.888.468,00 lei, cu TVA), adică aproape 43 de milioane de euro”, a precizat liberalul.

„Totodată, Ministerul Dezvoltării a aprobat prin intermediul PNRR – Componenta 5 „Valul Renovării” a proiectelor de reabilitare termică a clădirilor a trei unități școlare din Municipiul Iași. Este vorba de proiectele care vizează Școala Primară „Petru Poni” – Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”), în valoare de 3.036.325,29 lei, Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași – Corp C1 Cămin, în valoare de 8.804.827,86 lei, și Grădinița PN 15 – Corp C1, în valoare de 1.907.369,03 lei”, a anunțat Mihai Chirica.

Acesta a spus că „valoarea totală a proiectelor depuse de Primăria Municipiului Iași, la care se adaugă cele două spitale din subordine (de Recuperare și „Dr. C. I. Parhon”, pe diverse componente ale PNRR și aflate în diverse stadii (contractate, în curs de contractare sau în evaluare) este de circa 793 de milioane de lei, adică aproximativ 160,5 milioane de euro”.

„Fondurile obținute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară atât pentru a face noi investiții în modernizarea transportului public, cât și în proiecte de reabilitare termică și eficientizare energetică la unități de învățământ preuniversitar și la blocuri de locuințe, precum și pentru construirea de locuințe pentru tineri. Avem și alte proiecte depuse și vă vom ține la curent pe măsură ce acestea sunt aprobate și semnate”, a transmis Primarul Iașului.

sursă: Mihai Chirca, Facebook

Distribuie articolul