Municipiul Iași o să beneficieze, din partea Guvernului României, de fonduri în valoare de 76 milioane lei. Acestea vor fi folosite pentru susținerea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică.
Alexandru Muraru, deputat de Iași și președinte PNL Iași, a comunicat faptul că: „23.000 de ieșeni, zeci de spitale și școli racordate la sistemul centralizat de termoficare.
Ajutorul reprezintă mai mult de jumătate din suma totală a subvențiilor acordate de Guvern către orașele din România în această etapă de finanțare.
În contextul crizei energetice, este cea mai mare sumă primită de către o localitate din țară pentru susținerea sistemului centralizat de termoficare, adică mai mult de jumătate din suma totală a subvențiilor acordate de Guvern către orașele din România în această etapă de finanțare.
Am făcut mai multe demersuri la nivelul Guvernului pentru susținerea sistemului centralizat de termoficare de la Iași, de la întâlniri cu reprezentanți guvernamentali, împreună cu echipa de la Primăria Iași, până la interpelări și declarații politice de la tribuna Parlamentului.”
Sursa: Alexandru Muraru, Facebook