Iași: Primarul Mihai Chirica a semnat un acord de parteneriat între municipalitate, Muzeul Municipal „Regina Maria” laşi şi Primăria Municipiului Ungheni

Eduard Turcu

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a semnat un acord de parteneriat între municipalitate, Muzeul Municipal „Regina Maria” laşi şi Primăria Municipiului Ungheni în vederea realizării în comun a unui proiect cu finanțare europeană.

„Am semnat împreună cu domnul primar Vitalie Vrabie și cu doamna manager dr. Aurica Ichim un acord de parteneriat între Municipiul laşi, Muzeul Municipal „Regina Maria” laşi şi Primăria Municipiului Ungheni în vederea realizării în comun a unui proiect cu finanțare europeană.

Sperăm să obținem în jur de 1,5 milioane de euro pentru un proiect care să susțină manifestări culturale comune în cele două orașe, precum și o serie de investiții în lucrări și dotări la Ungheni și la Muzeul Municipal „Regina Maria”.

Am profitat de ocazie pentru a-l felicita pe domnul Vitalie Vrabie pentru recenta alegere în funcția de primar și pentru a-mi afirma speranța că acest proiect poate fi un pas pe drumul european al Republicii Moldova”, a transmis primarul liberal al municipiului Iași.

sursă: Mihai Chirica, Facebook

Distribuie articolul