Iași: s-a deschis sesiunea de selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă din bugetul județului Iași

Eduard

Costel Alexe, Președintele CJ Iași, a anunțat că s-a deschis sesiunea de selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă din bugetul județului Iași, pentru 2023.

Costel Alexe: „Consiliul Județean Iași va acorda anul acesta finanțări nerambursabile în valoare totală de 1,8 milioane de lei, pentru activități non profit de interes public județean, în baza Legii 350/2005. Dezvoltăm Iașul și prin creșterea capacității ONG-urilor din județul nostru de a implementa proiecte în și pentru comunitate. Am crescut în fiecare an sumele alocate pentru finanțarea nerambursabilă pe care Consiliul Județean Iași o poate acorda în conformitate cu Legea 350 din 2005, iar în 2023 avem alocată o sumă record de 1,8 milioane lei”.

„După ani de zile în care fie sumele puse la dispoziție în cadrul programelor anuale au fost infime, fie comunicarea și consultarea dintre Consiliu și societatea civilă au fost inexistente, am reușit, în doar doi ani, să realizăm un adevărat parteneriat cu societatea civilă. Avem speranța că și în acest an vom avea mai multe ONG-uri, mai multe proiecte depuse, mai multe proiecte finanțate și un grad de accesare mai mare, ceea ce nu poate însemna decât mai mulți beneficiari și o comunitate mai activă și mai dezvoltată”, a explicat liberalul.

Suma de 1,8 milioane de lei alocată pentru Program anul acesta este este defalcată după cum urmează:

• siguranţa cetăţeanului şi ordine publică – 50 mii lei,

• educaţional – 200 mii lei,

• tineret – 200 mii lei,

• cultură – cultură scrisă 100 mii lei,

– alte proiecte culturale 100 mii lei

• social – 250 mii lei.

• promovare turistică – 75 mii lei,

• protecţia mediului – 75 mii lei

• sportul de performanţă – 600 mii lei,

• sportul de masă – 150 mii lei

„Proiectele se pot depune începând de astăzi și până la data de 18 aprilie 2023, ora 16.30, la sediul Consiliului Județean, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 69. Dosarele vor fi analizate ulterior de Comisiile de evaluare şi selecţionare, acest proces urmând să se încheie pe 31 mai”, a transmis Președintele CJ Iași.

sursă: Costel Alexe, Facebook

Distribuie articolul