Începe reabilitarea clădirii Consiliului Județean Giurgiu prin finanțare nerambursabilă în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență

Badila Antonia

Consiliului Județean Giurgiu anunță că a început reabilitarea clădirii CJG prin PNRR componenta 5 – Valul renovării, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 26 de milioane de lei, durata de execuție a lucrărilor de eficientizare energetică va dura maxim 2 ani.

Proiectul de „Eficientizare energetică sediu administrativ CJ Giurgiu”, a luat startul! Muncitorii au descărcat primele schele şi au început montarea lor, pe fațada laterală a clădirii. Urmează luni bune de muncă, dar la final, noul sediu al Consiliului Județean va fi unul modern, crescut din punct de vedere al eficienței energetice, şi cu cheltuieli reduse substanțial.

Dumitru Beianu- președinte CJG: După trei ani de muncă, încep lucrările la una dintre investițiile cele mai dificile, din lista lungă a proiectelor câștigate în acest mandat. Trecem peste întârzierile birocratice nedorite, neapărat aplaudăm efortul colegilor implicați și, mai important, vom avea în centrul orașului un sediu reprezentativ pentru nivelul ridicat de dezvoltare al județului, pe care-l așteptăm în viitorul apropiat.

Prin proiect se urmarește realizarea eficientizării energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Giurgiu prin realizarea unor lucrări de reabilitare termică, modernizare a instalației termice, refacerea instalației electrice, modernizarea instalației de iluminat și introducere surse regenerabile.

Consiliul Județean Giurgiu a obținut finanțare nerambursabilă în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta 5 – Valul renovării, axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice.

Proiectul este elaborat pornind de la faptul că lucrările de reabilitare termică și de creștere a eficienței energetice a sediului administrativ sunt impuse de necesitățile energetice și de mediu actuale, de reducerea cheltuielilor generate de energia electrică și termică, de îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul administrativ și auxiliar care deservește în clădire.

Soluția tehnică constă în lucrări de termoizolare a clădirii, înlocuire a tamplăriilor exterioare, modernizare a instalațiilor termice, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente și incandescente cu corpuri de iluminat tip LED și folosirea resurselor regenerabile de producere a energiei prin montarea de panouri solare termice pentru producerea de apă caldă menajeră.

420290475 790484276460706 8343755319298045903 n
Sursa: CJ Giurgiu, Facebook

Oportunitatea investiției rezultă din necesitatea creșterii gardului de confort termic, reducerea și optimizarea consumurilor energetice şi reducerea costurilor de intreținere. Practic, prin acestă investiție se vor asigura condiții propice pentru desfasurarea activitătilor specifice.

Clădirea Consiliului Județean a fost realizată între anii 1994-1998, inițial fiind proiectată (1993) cu destinația de sediu bancar – Sediu BNR – Sucursala Giurgiu. Actualmente, clădirea are urmatoarele destinații: sediul Consiliului Județean Giurgiu şi sediul Prefecturii Județului Giurgiu.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 26 de milioane de lei, iar durata de execuție a lucrărilor de eficientizare energetică va dura maxim 2 ani.

Sursa: Consiliul Județean Giurgiu, Facebook

Distribuie articolul