Întrevederea Președintelui României, Klaus Iohannis, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, cu prilejul încheierii Președinției cehe a Consiliului Uniunii Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 13 decembrie 2022, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, cu prilejul încheierii, la sfârșitul lunii decembrie, a Președinției cehe a Consiliului UE.

În cadrul întrevederii au fost abordate, în principal, teme de actualitate ale agendei europene, inclusiv în perspectiva Consiliului European din data de 15 decembrie 2022.

Președintele României a adresat felicitări Președinției cehe a Consiliului UE pentru eforturile întreprinse în avansarea agendei europene, într-o perioadă extrem de dificilă, marcată de evoluția războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei și de consecințele complexe ale acestuia.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că România a continuat, pe tot parcursul acestui an plin de provocări, să contribuie în mod concret la securitatea Uniunii Europene și a cetățenilor săi, înțelegând încă de la început că, în acest context complicat, datoria statelor europene este de menținere a unității, de susținere reciprocă și de solidaritate. 

Pe acest fond, Președintele României s-a referit la blocajul regretabil și nejustificat al aderării României la spațiul Schengen, care este contrar acestor principii și realităților demonstrate prin date solide și rapoarte ale Comisiei Europene care atestă rezultatele extrem de pozitive ale României în protejarea frontierei externe a Uniunii Europene și controlarea migrației ilegale. Mulțumind tuturor partenerilor europeni care au sprijinit eforturile României în mod corect și într-un spirit european, Președintele Klaus Iohannis a reafirmat hotărârea țării noastre de a găsi soluții pentru a depăși acest blocaj și de a atinge obiectivul de a deveni membru Schengen cât mai curând posibil. A informat, de asemenea, că va ridica subiectul la Consiliul European din această săptămână.

Puteți regăsi întregul articol aici.

sursă: presidency.ro

Leave a Comment