Investiție de peste 225 milioane euro pentru școli. Ligia Deca: Facem încă un pas spre constituirea unei rețele de «școli verzi» în România

Eduard

Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat că printr-o investiţie în valoare de peste 225 milioane de euro se vor reabilita şi construi şcoli, acestea fiind „aliniate standardelor europene”.

Ligia Deca: „Facem încă un pas spre constituirea unei rețele de «școli verzi» în România! Printr-o investiție în valoare de peste 225 milioane de euro, vom reabilita și construi școli, aliniate standardelor europene. Conceptul de «școală verde» nu este limitat doar la modernizarea infrastructurii educaționale. În aceste școli, vor fi promovate educația pentru sustenabilitate – cu un curriculum adaptat – și o paletă amplă de activități practice, realizate împreună cu toate comunitățile din care școlile fac parte”.

„Elevii și cadrele didactice vor fi, prin activitățile organizate, mult mai motivați și implicați în tot ceea ce presupune grija pentru mediu. Îndemn unitățile administrativ-teritoriale să depună proiecte pentru acest apel și să devină, în acest fel, repere de dezvoltare sustenabilă”, a transmis ministrul susținut de PNL.

sursă: Ligia Deca, Facebook

Distribuie articolul