Ioan Rusu, primarul comunei Ezeriș: De-a lungul timpului au fost implementate proiecte legate de alimentarea cu apă, rețeaua de canalizare, asfaltări de străzi și drumuri agricole

Paul

Ioan Rusu, primarul liberal al comunei Ezeriș, județul Caraș-Severin, se află la al 6-lea mandat în localitate. Obiectivul acestuia este de a ridica standardele nivelului de trai al locuitorilor.

Edilul comunei a precizat faptul că: „De-a lungul timpului au fost implementate mai multe proiecte majore la nivelul comunei, cum ar fi alimentarea cu apă, rețeaua de canalizare a comunei, asfaltări de străzi și drumuri agricole.

Referitor la perioada 2016-2020, am finalizat investiții care au fost începute în mandatul anterior și mă refer aici la unul dintre drumurile agricole, apoi am finalizat reabilitarea celor două școli gimnaziale, cea de la Ezeriș și din Soceni, finalizarea lucrărilor de asfaltare a celor șase kilometri de străzi în intravilanul celor două localități ale comunei, regularizarea pârâului Tău în intravilanul localităților, lucru finalizat în anul 2018. Regularizăm și decolmatăm pârâul Tău de la Soceni la Ezeriș, în extravilanul celor două localități. S-au finalizat lucrările la clădirea ISU și tot la acest capitol am realizat achiziționarea unui buldoexcavator.Avem intocmită documentația pentru alimentarea cu gaze naturale a localităților Ezeriș și Soceni și o să vedem pe ce programe o să accesăm proiectul, pe fonduri guvernamentale sau europene. Acestea sunt proiectele finalizate sau în curs de finalizare.”

Sursa: Comunicat de presă PNL Caraș-Severin

Distribuie articolul