A fost cel mai puternic si limpede mesaj spus de Crin Antonescu aseară, în emisiunea Un președinte în fața națiunii.
Este o realitate, nu doar un mesaj electoral. România face parte din cea mai solidă construcție democratică a lumii moderne — Uniunea Europeană.
Aderarea noastră nu a fost un favor, nu ne-a făcut nimeni un hatâr. A fost și este un drept al nostru câștigat, este rezultatul unei opțiuni istorice, iar prezența noastră în Uniunea Europeană e justificată prin tot ce am construit: stabilitate, contribuție, parteneriate.
Crin Antonescu este un european pro-american, iar aceasta este cheia unei politici externe coerente. În dialogul internațional, Crin Antonescu alege clar: o Românie ancorată în Europa și conectată strategic la Statele Unite.
Nu pentru echilibru diplomatic, ci pentru că acolo este democrație, bunăstare și siguranță, iar toți colegii din familia noastră politica sunt acolo.
Crin Antonescu vrea o Românie demnă și puternică. Nu una care nu se scuză pentru locul ei, ci care și-l asumă. Fără excese, fără complexe. Cu tonul unui partener, nu al unui spectator. Aceasta este vocea de care România are nevoie: coerentă, asumată, capabilă să exprime direcția țării cu calm și cu autoritate.
Politica externă trebuie să fie mai mult decât un joc de diplomație pasivă, iar România trebuie să fie prezentă acolo unde se decid direcțiile Europei. Crin Antonescu va fi șeful unei astfel de democrații, al unei astfel de țări.