Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova: „Acolo unde oamenii nu pot să ajungă la spital, am dus noi spitalul la poarta lor”

Badila Antonia

Peste 500 de prahoveni din mediul rural au beneficiat gratuit de investigații medicale. Locuitori ai comunelor Cărbunești, Predeal Sărari, Salcia, Gura Vadului și Șirna s-au prezentat la Caravana de servicii medicale.

,,Niciun efort nu este prea mare când vine vorba de sănătatea prahovenilor. Personalul medical a prelevat analize de laborator, a oferit investigații și consultații gratuite și a facilitat accesul la tratament spitalicesc pentru cazurile mai complicate. În total, au fost efectuate peste 1000 de consultații medicale de specialitate.

Sursa: Facebook, Iulian Dumitrescu

Mi-am propus să revenim anul viitor la cei pe care i-am vizitat în 2022 și să extindem programul și în alte comune din Prahova.

Le mulțumesc partenerilor sociali care au dat dovadă că sunt actori responsabili ai comunității noastre și au făcut posibil accesul la servicii medicale de calitate, gratuite, a locuitorilor din cinci comunități ale județului nostru.

Caravana de servicii medicale este un proiect al Consiliului Județean Prahova, finanţat de OMV Petrom, derulat în parteneriat cu Asociaţia Medcorp”, declară președintele CJ Prahova, pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul