Iustin Cionca: Comuna Ghioroc va beneficia de finanţare prin Programul „Anghel Saligny” de la Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea a 15 kilometri de străzi

Ciprian S.
Comuna Ghioroc va beneficia de finanţare prin Programul „Anghel Saligny” de la Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea a 15 kilometri de străzi

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a anunțat finanțarea obținută de Comuna Ghioroc prin Programul „Anghel Saligny” de la Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea a 15 kilometri de străzi.

”Două noi contracte, ce vizează modernizarea infrastructurii stradale, au fost semnate de primarul localității Ghioroc, Corneliu-Popi Morodan. Cetățenii comunei Ghioroc, dar și ai satelor aparținătoare, Cuvin și Miniș, vor beneficia astfel de investiții de aproximativ 15 milioane lei. În prezența ministrului Dezvoltării, s-au semnat la Arad contracte de aprox. 215 milioane de lei, pentru dezvoltarea județului nostru! Mă bucur că și Ghiorocul a obținut fonduri pentru lucrările necesare în comună, la care se adaugă investițiile primăriei și ale Consiliului Județean.”, a declarat liberalul Iustin Cionca.

Primarul Corneliu Popi-Morodan a subliniat că aceste fonduri sunt extrem de bine-venite, fiindcă prin aceste proiecte vor fi asfaltate aproape toate străzile din comună.

Sursă: Facebook Iustin Cionca

Distribuie articolul