Ligia Deca a avut o întrevedere cu Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței la București – discuții despre creșterea numărului de licee româno-franceze, formarea cadrelor didactice

Eduard Turcu

Ligia Deca, ministra liberală a Educației, a avut o întrevedere cu Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței la București.

„Creșterea numărului de licee româno-franceze, formarea cadrelor didactice, cooperarea în domeniul inspecției școlare și în domeniul învățământului dual și susținerea filierelor universitare francofone – acestea, împreună cu învățarea limbii române în unitățile de învățământ din Franța au fost temele de discuție ale întâlnirii pe care am avut-o astăzi cu ES Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței la București. La discuție au participat și Julien Chiappone-Lucchesi, consilier diplomatic, directorul Institutului Francez din Romania, și Michaël Koriche, atașat pe problematica educațională”, a spus Ligia Deca.

Ministra a mai afirmat că România și Franța au deja o tradiție în ceea ce privește parteneriatele pentru educație, iar această tradiție este continuată de eforturile pe care ambele țări le fac, în beneficiul copiilor și al tinerilor.

sursă: Ligia Deca, Facebook

Distribuie articolul