Ligia Deca, ministrul Educației, a participat la prima întâlnire a grupului de lucru ONU dedicat Carierei Didactice.
Ligia Deca: „A fost o reală mândrie să particip la prima întâlnire a grupului de lucru ONU dedicat Carierei Didactice, care a reunit lideri din domeniul educației din întreaga lume, dar și membri ai organizațiilor reprezentative pentru corpul profesoral”.
„Acest grup de lucru, din care fac și eu parte la invitația Excelenței Sale Antonio Guterres, secretarul general al ONU, va colabora pentru elaborarea unei viziuni și a unui set de recomandări ce vor ajuta la atingerea performanței în sistemele de învățământ din lume”, a spus liberala.
Aceasta a precizat că „este vorba despre o activitate comună ce se va întinde pe parcursul mai multor luni, iar toți profesioniștii vor contribui activ la analizarea politicilor educaționale din ultimii zece ani. În final, propunerile rezultate vor ajuta implementarea unei educații de calitate în sistemele de învățământ din întreaga lume. Prima variantă a raportului întocmit de acest grup de lucru va fi lansată chiar în data de 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației (World Teachers Day)”.
„Sunt onorată că am fost invitată să fac parte din acest grup de lucru și sunt mândră de faptul că reprezint România într-un colectiv format din profesioniști de renume”, a transmis Ligia Deca.
sursă: Ligia Deca, Facebook