Ligia Deca, ministra liberală a Educației, i-a premiat, în cadrul Galei olimpicilor internaționali organizate de Ministerul Educației, pe cei 144 de elevi ce au obținut peste 170 de premii și medalii, în acest an, la olimpiadele și competițiile internaționale, pe profesorii lor îndrumători și școlile de unde copiii provin.
„Felicitări tuturor! Sunteți dovada că munca și implicarea rămân valoroase, indiferent de vremuri! Tinerii din România au un potențial extraordinar, iar noi, adulții, avem datoria să sprijinim împreună educația și să încurajăm performanța, indiferent unde apare ea! Să nu uităm, însă, de nevoia de a da înapoi societății și comunității în care creștem – în felul acesta, putem contribui la o lume mai bună și mai echitabilă și putem fi parte din soluții pentru problemele globale”, a spus liberala.
Evenimentul a avut loc la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București și au mai participat Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Senatului și Raluca Turcan, ministrul Culturii.
sursă: Ligia Deca, Facebook