Ligia Deca: Peste 200 de copii vor beneficia de spații eficiente energetic, mai sigure și dotate cu mobilier modern, în Grădinița Nr. 230 din sectorul 6 al capitalei

Eduard Turcu

Peste 200 de copii vor beneficia de spații eficiente energetic, mai sigure și dotate cu mobilier modern, în Grădinița Nr. 230 din sectorul 6 al capitalei, conform anunțului făcut de Ligia Deca, ministra liberală a Educației.

„Încep să se vadă rezultatele implicării în modernizarea infrastructurii educaționale! Peste 200 de copii vor beneficia de spații eficiente energetic, mai sigure și dotate cu mobilier modern, în Grădinița Nr. 230 din sectorul 6 al capitalei! O grădiniță mai sigură, prin amplasarea de sisteme de avertizare automate în caz de incendiu și scară exterioară pentru evacuare de urgență, spații iluminate corespunzător și un mediu mai sănătos pentru copii, dat fiind că vor fi instalate echipamente ce cresc calitatea aerului din interior”, a spus Ligia Deca.

Liberala a precizat că grădinița este modernizată cu fonduri din PNRR. Spațiile vor fi dotate cu mobilier de ultimă generație în valoare de aproximativ 700.000 de lei, tot prin PNRR, fonduri obținute prin implicarea Primăriei sector 6 în urma apelului lansat de Ministerul Educației, ce vizează dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar.

„În proiectul de reabilitare sunt incluse alte unități de învățământ din sectorul 6. Vor dispune de aceleași dotări: Grădinița Nr. 208, Grădinița Nr. 274, Școala Gimnazială Nr. 117 și Grădinița Nr. 170, Grădinița Paradisul Piticilor, Școala Gimnazială Nr. 309 și Colegiul Tehnic Petru Poni. Felicitări, domnule primar Ciprian Ciucu, pentru implicarea în viața școlii”, a transmis Ligia Deca, ministra liberală a Educației.

sursă: Ligia Deca, Facebook

Distribuie articolul