Lucian Bode: Continuăm procesul de dotare cu echipamente moderne a structurilor Ministerului Afacerilor Interne

Eduard Turcu

Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de dotare cu echipamente moderne a structurilor aflate în subordinea sa.

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne: „Evenimentul de astăzi a avut loc în prezența Ambasadorilor SUA și Coreei de Sud, a Șefului Misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație în România, parteneri care au contribuit cu o donație importantă pentru IGSU, prin furnizarea a 15 microbuze de transport persoane. Tot astăzi, au fost recepționate și 8 autospeciale de stingere a incendiilor, cu care se poate interveni pentru stingerea incendiilor de mari proporții în obiective industriale mari”.

„Noile echipamente din cele două categorii, în valoare de aproximativ 4,5 mil euro, vor intra în dotarea serviciilor profesioniste pentru situații de urgență și vor aduce un plus de siguranță pentru cetățenii din țara noastră, dar și din statele unde vom desfășura acțiuni de sprijin, așa cum am făcut de fiecare dată când am fost solicitați”, a spus liberalul.

Acesta a subliniat că „tot acest proces de modernizare pe care îl derulăm la nivelul structurilor MAI consolidează statutul României de partener de încredere la nivel internațional, fapt dovedit și cu ocazia numeroaselor intervenții în sprijinul altor state. Sistemul de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență din România reprezintă un etalon în ceea ce privește capacitatea de adaptare, iar asta se datorează eficienței și profesionalismului confirmat în multitudinea de misiuni”.

„Adresez felicitări celor care au fost implicați în derularea acestor proiecte și le mulțumesc, totodată, partenerilor noștri pentru tot sprijinul acordat și pentru încrederea pe care o arată constant față de sistemul românesc de răspuns la situații de urgență”, a transmis Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

sursă: Lucian Bode, Facebook

Distribuie articolul