Lucian Bode: Închei astăzi misiunea de ministru al afacerilor interne, o mare onoare si responsabilitate pe care am avut-o în cariera mea profesională

Eduard Turcu

Lucian Bode, Secretar General PNL, a încheiat astăzi mandatul de ministru al afacerilor interne, despre care a precizat că a fost „o mare onoare si responsabilitate pe care am avut-o în cariera mea profesională”.

Lucian Bode: „A fost o experiență unică în fruntea uneia dintre cele mai complexe instituții ale statului român. Am învățat multe în această perioadă, dar poate cel mai important lucru pe care l-am aflat prin propria experiență este că normalitatea se câștigă și se păstrează cu sacrificii și foarte multă muncă”.

„Pentru noi, cetățenii acestei țări, normalitatea este să mergem liniștiți pe stradă, să ne plimbăm liniștiți prin parcuri alături de copiii și nepoții noștri, să ne știm familiile în siguranță, să fim liberi să exprimăm fără teamă ceea ce gândim”, a spus liberalul.

„Ei bine, toate aceste elemente care formează normalitatea societății românești sunt obținute cu multă trudă de polițiști, pompieri, jandarmi și toți ceilalți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în această perioadă și care m-au sprijinit în vremuri deloc ușoare pentru societatea noastră, într-un context regional și internațional deloc de invidiat, cu provocări majore la tot pasul”, a precizat Lucian Bode.

Acesta a anunțat că începe un nou capitol profesional, în funcția de Vicepreședinte al Camerei Deputaților.

„Mulțumesc pentru votul de încredere acordat astăzi, un vot care mă responsabilizează și mă onorează deopotrivă. Le mulțumesc colegilor liberali pentru susținerea oferită și am convingerea fermă că împreună, folosindu-ne atât de experiența noastră profesională, cât și de bunele noastre intenții, vom reuși să aducem un aport considerabil pentru bunăstarea românilor. Și nu în ultimul rând, le doresc mult succes membrilor noului Guvern învestit astăzi, în gestionarea provocărilor ce vor urma și în identificarea oportunităților pentru România”, a transmis Secretarul General al PNL.

sursă: Lucian Bode, Facebook

Distribuie articolul