Lucian Bode: Județul Iași și întreaga regiune de Nord-Est se află în pragul unei noi etape istorice de dezvoltare

Eduard Turcu

În cadrul Forumului Administrației care a reunit aleșii locali liberali din județele Regiunii de Nord-Est, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a transmis că „județul Iași și întreaga regiune de Nord-Est se află în pragul unei noi etape istorice de dezvoltare, cea mai puternică din istorie”.

Lucian Bode: „Aceasta este concluzia vizitei de lucru pe care am avut-o azi la Iași împreună cu premierul Nicolae Ciucă și delegația guvernamentală. Asistăm la un boom al dezvoltării prin investiții, ceea ce reprezintă o rampă de relansare economică pentru regiunea Moldovei”.

„Marea investiție inaugurată azi, la Iași, Amazon Campus, în valoare de 120 de milioane de euro, reprezintă cel mai mare complex de birouri din România, cu prezența unor companii de anvergură precum Amazon și Microsoft și mii de noi locuri de muncă, fiind un semnal puternic al importanței pe care Iașiul și întreaga zonă le vor avea în viitor, mai ales în contextul geopolitic și economic al acestei părți a Europei”, a spus liberalul.

„Acest proiect este parte a unui proces amplu de transformare început de guvernarea PNL, în anul 2020, atunci când am deblocat marile proiecte de infrastructură pentru Moldova care acum au ajuns în etape mature de implementare. Mă bucur că lucrurile se mișcă în direcția bună iar, în acest proces de transformare, administrațiile liberale sunt un actor esențial al schimbării”, a precizat ministrul.

Liberalul a subliniat acest lucru în cadrul Forumului Administrației care a reunit aleșii locali liberali din județele Regiunii de Nord-Est.

Lucian Bode: „Administrațiile liberale au adus această schimbare în regiunea Moldovei începând cu anul 2020, iar în cei trei ani, acolo unde liberalii au câștigat primării și consilii județene, se vede diferența. PNL a creat modelul de excelență în administrația publică locală pe care îl va replica în întreaga țară. Administrațiile locale cele mai performante sunt cele liberale și este un lucru dovedit și în regiunea de Nord-Est”.

„Administrațiile performante și dezvoltarea dinamică, bazată pe investiții, sunt cele două mari procese care împing România înainte pe calea dezvoltării accelerate. PNL și-a asumat acest obiectiv pe care îl pune în practică în actul de guvernare locală și centrală. Ne bazăm pe administrațiile locale pentru a clădi comunități puternice și pentru a valorifica cele mai îndrăznețe și valoroase proiecte de dezvoltare”, a transmis ministrul Afacerilor Interne.

sursă: Andrei Carabelea, Facebook

Distribuie articolul