Lucian Bode: PNL este partidul care se poate adresa cu cel mai mare succes și în același timp celor mai multe categorii sociale, de vârstă și profesionale

Eduard Turcu

Organizația Seniorilor Liberali, prin votul celor aproximativ 1.000 de delegați, și-a ales astăzi conducerea pentru următorii 4 ani.

Lucian Bode, Secretar General al PNL: „Felicitări Paul Victor Dobre și întregii echipe care a obținut susținerea colegilor liberali! Urmează o perioadă complicată în care organizarea structurilor interne și așezarea lor pe baze solide sunt condiții vitale pentru a obține rezultatele dorite. Contăm pe sprijinul organizației de seniori în atingerea obiectivelor fixate și sunt sigur că vor avea o contribuție importantă la victoriile din anul 2024”.

„PNL este partidul care se poate adresa cu cel mai mare succes și în același timp celor mai multe categorii sociale, de vârstă și profesionale. Proiectul liberal se adresează tuturor, iar solidaritatea cu cei vulnerabili și politicile pro-capitaliste nu sunt antagonice, ci se susțin reciproc”, a spus liberalul.

Acesta a subliiniat că „PNL a trecut țara cu bine prin crize nu ca un simplu administrator, ci, mai ales, ca un partid ce a impus în același timp o amprentă liberală, asigurând echilibrul cu politicile sociale. Aceasta a fost cheia: politicile liberale au produs resurse pentru măsurile sociale care au limitat efectele crizei. Vom continua să guvernăm responsabil pentru români și ne vom consolida poziția prin unitate în interior, prin seriozitate și proiecte valoroase pentru oameni și comunități”.

„Seniorii liberali sunt parte din proiectul liberal și împreună, uniți, vom obține încrederea cetățenilor și victoriile electorale în anul 2024”, a transmis Lucian Bode.

sursă: Lucian Bode, Facebook

Distribuie articolul