Lucian Bode, secretarul general PNL, a declarat că lucrările la Centura Zalăului etapa 2 au ajuns la un stadiu fizic de peste 60%.
„VO Zalău intră într-o nouă etapă!
În anul 2020, în timpul mandatului de ministru al transporturilor am deblocat acest proiect de importanță majoră pentru județul Sălaj și întreaga regiune de nord-vest.
Pentru construcția variantei ocolitoare (VO) Zalău– etapa 2 s-au depus eforturi considerabile din partea celor implicați. Nu puține au fost momentele critice care au făcut ca startul bun al proiectului să fie încetinit, ceea ce a reclamat identificarea unor soluții adaptate noilor condiții.
A fost un efort de echipă iar în urma discuțiilor pe care le-am avut atât la nivelul coaliției de guvernare, cât si cu reprezentanți din cadrul ministerului transporturilor și ai companiei naționale de drumuri, acest proiect este foarte aproape de momentul când se va turna primul strat de asfalt.
În prezent, se execută lucrări pregătitoare demarării etapei de asfaltare propriu-zisă a celor 5,5 km – așternere mixtură asfaltică pe variantele provizorii, armare si cofrare fundație panouri balistice, execuția sectorului experimental pentru balast stabilizat cu ciment (BSC), etc ”, spune Lucian Bode.
De asemenea, acesta precizat în ce stadiu se află VO Zalău:
„Cu un stadiu fizic de peste 60%, VO Zalău a ajuns într-un punct în care parcursul său devine ireversibil și se intră practic în linie dreaptă pentru a fi finalizată cât mai curând. Este nevoie în continuare de mobilizare si seriozitate pentru a fi atins acest obiectiv.
Nicio amânare nu mai poate fi tolerată în implementarea acestui proiect! Până la finalul anului, acest obiectiv trebuie dat in trafic.
Faptul că pe șantierul VO Zalău încep să se vadă noi evoluții este îmbucurător și mă aștept ca lucrările să avanseze într-un ritm mult mai alert, mai ales după perioada de stagnare care a avut deja un impact negativ asupra derulării proiectului.
Cel mai important, când ai responsabilitatea unor proiecte de anvergură este să te lupți pentru a le duce la bun sfârșit, chiar dacă, pe parcurs, apar situații dificile care le îngreunează implementarea. Se poate îngropa atât de ușor un proiect doar pentru că apar dificultăți, dar este mult mai greu să găsești soluții care să îi garanteze materializarea.
Finalizarea acestei investiții de infrastructură cât mai rapid este un test al profesionalismului și respectului pe care antreprenorul, împreună cu echipa de proiect, îl au de dat în perioada următoare!”, a transmis liberalul Lucian Bode.
Sursă: Facebook Lucian Bode