Lucian Costin, Primarul liberal al Tecuciului, a anunțat că lucrările de modernizare de la Școala nr. 10 continuă, iar zilele acestea au fost montate instalațiile speciale de pompare a apelor uzate, instalații care respectă toate normele europeme de mediu.
„La Școala nr. 10 se lucrează intens. Zilele acestea au fost montate instalațiile speciale de pompare a apelor uzate, instalații care respectă toate normele europeme de mediu. De altfel, întregul proiect este finanțat din fonduri europene, nerambursabile”, a precizat Lucian Costin.
Liberalul a mai spus că „este un șantier complex pe care-l monitorizez permanent, cu intervenții și la interior dar și la exterior, iar lucrările, odată finalizate, vor schimba întreaga față a Școlii nr. 10”.
„Important este să avem spații cât mai moderne, cu toate facilitățile, în care elevii să vină cu drag”, a subliniat Primarul Tecuciului.
sursă: Lucian Costin, Facebook