Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, s-a întâlnit cu ministrul italian de Interne, Matteo Piantedosi.
”Am stabilit cu acesta să dezvoltăm cooperarea polițienească pentru combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și a traficului de ființe umane, prin 1) schimb de experiență, 2) schimb de informații și 3) acțiuni operative directe, comune, de combatere a crimei organizate.
Creștem numărul de polițiști români alocați acestei cooperări cu polițiștii italieni pentru a identifica ce membri ai crimei organizate își desfășoară activitatea infracțională pe teritoriul României. Aceste măsuri vor contribui direct la siguranța cetățenilor români.
Pentru noi, legătura cu polițiile naționale din alte state membre ale UE, cum e și cea italiană, reprezintă o investiție în capacitatea de luptă a Poliției Române cu crima organizată.
Am avut, de asemenea, discuții cu conducerea Academiei de Poliție de la Roma pentru a consolida colaborarea cu Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în vederea creșterii numărului de polițiști români care vor face schimb de experiență cu colegii italieni și vor adăuga plus valoare expertizei și specializării pe care o dețin deja în combaterea crimei organizate.
Pe un plan mai general, reformarea și modernizarea Academiei “Alexandru Ioan Cuza” este o investiție în creșterea profesionalizării și integrității tuturor armelor MAI.
De asemenea, am discutat cu colegul ministru de interne italian aspectele legate de practica unor cetățeni condamnați definitiv, care fug de aplicarea legii române și găsesc portițe legale în legea italiană pentru a face acest lucru. Respectând independența tuturor magistraților europeni, am subliniat faptul că reglementările europene stabilesc fără echivoc principiul recunoașterii hotărârilor judecătorești definitive în cadrul Uniunii Europene. Ministrul italian și-a exprimat acordul cu privire la aceste puncte de vedere și am convenit să menținem acest subiect pe agenda noastră comună.”, a declarat liberalul Cătălin Predoiu.
Sursă: Facebook Cătălin Predoiu