Maramureș: 1.5 milioane lei pentru amplasarea a 63 camere video și 4 stații de încărcare a autovehiculelor electrice în comuna Șișești

Paul
Ioan-Mircea Tentiș
Ioan-Mircea Tentiș

Tentiș Ioan Mircea, primarul comunei Șișești, a anunțat finalizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul care prevede amplasarea a 63 de camere video pe raza unității administrativ-teritoriale, construirea a patru stații de încărcare a autovehiculelor electrice, precum și  amplasarea unor stâlpi fotovoltaici cu încărcare solară.

Proiectul are o valoare de 320.000 euro, fără TVA, iar termenul de implementare al acestuia este de trei luni. Fondurile sunt asigurate prin PNRR.

Camerele video vor avea rolul de monitorizare video la întreg nivelul comunei, scopul fiind de a crește siguranța.

„Camerele sunt legate între ele printr-un sistem de fibra optică și un sistem de monitorizare care va fi amplasat la sediul primăriei. S-a optat pentru această soluție tehnică pentru a avea un singur abonament la internet care ar reduce costurile de mentenanță a acestui sistem, iar pe viitor, dacă va fi necesar, se vor putea amplasa și mai multe camere video”, a adăugat edilul liberal.

„Prin implementarea acestui proiect se dorește reducerea infracționalității, asigurarea unui climat de ordine și siguranță pe domeniul public, un iluminat corespunzător a drumurilor de acces din comună, precum și asigurarea infrastructurii necesare autovehiculelor electrice”, a precizat primarul comunei Șișești.

Sursa: Tentiș Ioan Mircea

Distribuie articolul