Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a anunțat finalizarea proiectului privind realizarea centrului de comandă integrat pentru situații de urgență. Investiția a fost în valoare de 2.8 milioane euro, fondurile fiind obținute prin Programul Transfrontalier Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014-2020.
Liderul liberal a transmis că proiectul a constat în extinderea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor în Situații de Urgență pentru a asigura două funcțiuni, anume un dispecerat integrat pentru situații de urgență și spații dedicate ședințelor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
„Obiectivul general al proiectului este implementarea unui sistem informațional de management și coordonare în situații de urgență, precum inundații, incendii, accidente de mașină, în regiunea de frontieră Maramureș – Transcarpatia, în vederea creșterii capacității de predicție, operabilitatea și calitatea intervențiilor efectuate. În cadrul implementării proiectului a fost achiziționată și o stație specială de telecomunicații”, a precizat Ionel Bogdan.
Sursa: Ionel Bogdan