Maramureș: Consiliul Județean cofinanțează cel mai mare proiect al județului în valoare de 400 milioane euro

Paul

În cadrul ședinței Consiliului Județean Maramureș au fost votate mai multe proiecte pentru dezvoltarea județului. Acesta o să cofinanțeze cel mai mare proiect al județului în valoare de 400 milioane de euro.

CJ Maramureș a transmis faptul că: „Un obiectiv major este „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș”, realizat de Vital SA în comun cu administrația județeană, care a aprobat cofinanțarea proiectului cu suma de 1,3 milioane de euro. Valoarea totală a obiectivului de investiții depășește suma de 400 milioane de euro, iar cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Obiectivele principale ale proiectului sunt îmbunătățirea sectorului de apă uzată, precum și crearea sistemelor necesare pentru alimentarea cu apă a localităților Județului Maramureș.

Magistralele de transport apă care vor fi realizate, vor trece prin 21 de unități administrativ-teritoriale din județ. Traseele magistralelor va fi următorul: Baia Mare – Seini, Baia Mare – Ulmeni, Sighetu Marmației – Rona de Jos – Rona de Sus și Sighetu Marmației – Remeți.”

Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, a precizat, de altfel, faptul că: „Impactul pe care îl vor avea aceste magistrale este esențial pentru comunitățile maramureșene, având în vedere că în Maramureș avem o problemă cu puțurile forate, care seacă și trebuie refăcute la anumite intervale de timp. Odată cu realizarea magistralelor de transport apă rezolvăm problema alimentării cu apă potabilă a comunităților și venim în sprijinul cetățenilor care vor avea acces la apă potabilă mult mai ușor.

Dezvoltarea învățământului dual în Maramureș și a infrastructurii educaționale stă la baza dezvoltării și modernizării județului nostru.”

Sursa: Consiliul Județean Maramureș, Facebook

Distribuie articolul