Maramureș: Consiliul Județean investețe 120 milioane de euro în sănătate

Paul

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a transmis că administrația pe care o conduce investește 120 milioane euro în sănătate. Proiectele prevăd modernizarea și extinderea celor două spitale, dar și investiții în resursa umană.

„La Spitalul Județean suntem pe ultima sută de metri cu reabilitarea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe, unde scopul nostru este, pe lângă condiții optime, să creștem capacitatea secției și să reducem timpul de așteptare. Am instalat un parc fotovoltaic la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Generăm astfel o economie de 2 milioane de lei/an, bani care în loc să fie cheltuiți pe curent electric, vor rămâne în buget și vor fi distribuiți către alte investiții importante pentru spital. Am modernizat deja infrastructura electrică și de fluide medicale. Acum avem în lucru reabilitarea integrală și dotarea ambulatoriului Spitalului Județean.

Unul dintre cele mai importante proiecte aici este dotarea secției de neonatologie. Iar cel mai mare proiect este construcția unui corp nou care conține: bloc operator, laborator fără intervenție umană, Unitatea de Primiri Urgențe, parcare subterană și heliport”, a precizat Ionel Bogdan.

„La Spitalul De Boli Infecţioase Si Psihiatrie din Baia Mare finalizăm în curând investiția în ATI, dar avem în curs lucrări prin care construim un ambulatoriu integrat. Practic, construim un nou corp de clădire și astfel extindem ambulatoriul existent, pentru a oferi condiții mai bune și timp de așteptare redus pentru maramureșeni. Venim și cu dotări, cu cele mai moderne echipamente, cu tehnologie de ultimă generație, iar vestea bună este că aducem aici alte trei specializări medicale necesare: cardiologie, medicină internă și endocrinologie.

Cea mai importantă investiție este, însă, cea în resursa umană. Parteneriatul cu UMF Cluj-Napoca este de departe unul de viitor, prin care vom crește, aici, în Baia Mare, asistenți, medici, adică resursă umană de calitate pentru spitalele noastre! Acest parteneriat duce și Spitalul Județean la următorul nivel. De anul viitor, Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare devine spital clinic de urgență”, a adăugat liderul liberal.

Sursa: Ionel Bogdan

Distribuie articolul