Maramureș: președintele CJ Ionel Bogdan a discutat cu oficialii polonezi despre importanța adoptării unei Strategii a Carpaților la nivelul UE

Paul

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a participat la o întâlnire alături de Wladyslaw Ortyl, Mareșalul Voievodatului Podkarpackie, și Secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor și Politicilor Regionale al Guvernului Republicii Polone, Małgorzata Jarosińska-Jedynak. În cadrul discuțiilor s-au dezbătut teme precum importanța conturării și adoptării unei Strategii a Carpaților la nivelul Uniunii Europene, dar și alte subiecte de cooperare între județul Maramureș și Voievodatul Podkarpackie.

„România, alături de Ucraina și Polonia, are nevoie stringentă de o astfel de strategie macro-regională pentru regiunile din munții Carpați, pe modelul Strategiei Alpilor, iar împreună cu domnul Wladyslaw Ortyl, Mareșalul Voievodatului Podkarpackie, vom face demersuri susținute pentru o rezoluție-apel de promovare a strategiei de către toate părțile interesate”, transmite Ionel Bogdan.

„În baza Acordului de cooperare dintre Maramureș și Podkarpackie am reușit să concretizăm câteva proiecte comune în beneficiul ambelor părți, pe care le-am discutat în contextul întâlnirii bilaterale. Este vorba de „SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților” finanțat prin programul Interreg Europe 2021-2027 și „KARPAT – „Factori determinanți și oportunități pentru dezvoltarea socio-economică și spațială a regiunii Carpatice” finanțat prin programul de cooperare ESPON2030”, adaugă liberalul.

Sursa: Ionel Bogdan

Distribuie articolul